Prima pagină  »  Noutăți
Noutăți
Afacerea care rodește: Cât te costă să-ți faci o livadă?
Publicat: 22.01.2018   

Pe lângă faptul că sunt gustoase şi pline de vitamine, cireşele pot aduce şi profituri frumoase celor care aleg să le cultive.

Afacerea cu fructe românești le face cu ochiul investitorilor în agricultură, mai ales că o livadă poate fi o sursă de profit pe suprafețe mici de teren. Nimeni nu prea vorbește însă despre ce înseamnă investiția inițială într-un astfel de business, așa că am decis să facem o analiză a pieței pentru a afla cât costă să înființezi o exploatație pomicolă în România. Foarte important, am reușit să aflăm de la specialiștii cu care am vorbit și care sunt prețurile în funcție de marile zone pomicole ale țării.

 

Dacă vrei să începi o afacere cu pomi fructiferi, cel mai ușor este să cumperi o livadă deja înființată și pe care să o modernizezi și/sau întinerești, arată analiza Agrointeligența. Iar pentru amatori, site-urile sunt pline de oferte, majoritatea cu un preț bun. ”Sunt multe persoane care au moștenit de la bunici livezi frumoase, dar care acum au îmbătrânit și sunt greu de întreținut. De aceea se vând majoritatea, nu că nu ar fi rentabile, însă pentru a obține o producție bună, trebuie să muncești la pomi”, ne-a declarat Aurel Tănase, președintele OIPA Legume-Fructe.

Prețul mediu de vânzare al unei livezi în funcție de poziționarea geografică:
Transilvania- 5.000 euro/ha
Bihor-6.000 euro/ha
Moldova câmpie -1.627 euro/ha livadă tradițională
Moldova deal- 5.700 euro/ha livadă intensivă
Oltenia campie -1.800 euro/ha livadă tradițională
Timiș- 4.000 euro/ha
Dolj -5.000 EURO/ha
Constanța- 5.000 euro/ha

Cea mai scumpă ofertă existentă la acest moment este Dobrogea, unde o livadă superintensivă înfiintată acum 2 ani pe o suprafață de 1 ha se vinde 45.000 euro.

Costul înființării unei livezi de la zero

 

Înființarea unei livezi de la zero este cea de-a doua variantă pentru a intra în rândul producătorilor români de fructe. Este un proces mai dificil, însă garantează profitul. Alegi soiurile, arhitectura livezii, gândești tot planul de afaceri și, partea cea mai grea, cauți și găsești finanțare.

Să le luăm pe rând, însă.

O livadă de pomi fructiferi în sistem tradițional poate fi înființată cu 3.000 de euro-5.000 euro pe hectar, aici intrând doar costul materialului săditor, nu și prețul terenului. Totuși, o astfel de investiție nu asigură un venit bun întrucât producția obținută nu este suficientă pentru a susține un business integrat decât dacă acesta este mic, gen producții de gemuri de casă, siropuri naturale sau comercializarea fructelor uscate.

exploatatie intensiva de mar

Pentru o exploatație pomicolă în sistem intensiv, prețurile pornesc de la 16.000 de euro pe hectar, putând ajunge la 30.000 de euro, în funcție de nivelul de specii și de nivelul de intensivizare al livezii. În acești bani intră însă și investiții obligatorii pentru o afacere de acest nivel: sistem de irigații sau plase antigrindină. ”Aceste sisteme sunt absolut necesare, nu reprezintă un moft. Ele asigură producția, însă presupun un cost în plus. Din evaluările noastre, este vorba despre 3000-7000 de euro pe hectar pentru sistemul de irigații și de 5000-10.000 la hectar pentru sistemele de protecție tip plasă antigrindină. În plus, pentru lucrări se iau în calcul alte cheltuieli precum cele pentru un tractor, pompă de stropit, remorcă și disc. Investiția trebuie să includă și un depozit cu atmosferă controlată pentru păstrarea fructelor”, explică Robert Rekkers, director executiv al Agricover Credit IFN.

Conform pomicultorilor cu care am discutat, recuperarea investiției se realizează în 2-4 ani în funcție de soi. ”Dacă materialul săditor este de calitate, încă din primul an, o livadă produce între 5 și 10 tone/ha, în al-2-lea an produce între 10 și 20 tone/ha, iar în anul al-3-lea între 25-40 tone/ha”, a declarat pentru Agrointeligența Aurel Tănase. Ca și nivel de preț pentru puieți, prețurile variază între 4 și 8 euro, în funcție de specie, soi și cantitatea cumpărată.

 

Costuri de înființare (cifre):
Livadă superintensivă de măr costă în jur de 30.000 euro/ha
Livadă intensivă 15.000-20.000 euro/ha
Livadă semiintensivă 10-12.000 euro/ha
Livadă tradițională 3.000 euro/ha

Suprafața medie cu care se poate începe o afacere cu cultivarea fructelor este de 5 hectare.

Cheltuieli de întreținere a unei livezi (calcul pe hectar)

Pentru soiurile tradiționale trebuie avute în calcul 900 – 1.000 de euro la hectar ca și costuri anuale până când pomii ajung la maturitate. Aceste cheltuieli includ tratamentele fitosanitare aplicate pomilor și tăierile.

La plantațiile de măr superintensive producția obținută este cuprinsă între 30-60 tone/ha, dar investiția anuală în întreținerea plantației este de 5.000-6.000 de euro/ha . La un calcul simplu, dacă prețul cu care se comercializează aceste fructe este de 0,5 euro/kg, ne dăm seama ca un producător poate obține între 15.000 de euro și 30.000 de euro pe hectar. Aceste venituri se pot obține în condiții bune de temperatură și umiditate.

La plantațiile de păr superintensive, costurile de producție sunt mai mari cu 15%-20% față de cele la măr, dar și producția este mai mare cu până la 30%, iar vânzările se ridică la 20%. Este mai rentabil să cultivi peri, dar este o cultură mai pretențioasă decât mărul.

Pentru cireș sau prun crescute în sistem superintensiv însă se poate investi doar 50%- 60% din valoarea costurilor de producție de la plantația de măr, iar prețul de vânzare al produselor este semnificativ mai mare.

Utilaje minime necesare pentru o plantație pomicolă: tractor, o pompă de stropire, o remorcă, un disc.

Producția ideală după intrarea pe rod și pentru a avea un profit în condițiile actuale de preț (vorbim de 2014) este de:
• 25 – 30 de tone la hectar pentru măr,
• 15 – 20 de tone la hectar pentru prun,
• 12 – 14 tone la hectar pentru cireș ,
• 20 – 25 de tone la hectar pentru piersic.

lucrari in livada la prun

Fondurile europene și finanțările rapide pentru afacerea cu pomi fructiferi

Interesul pentru livezi este în creștere, remarcă Aurel Tănase, președintele OIPA Legume-Fructe. El crede că un mare merit îl are atât consumatorul interesat de produsele autohtone, cât și viitoarele fonduri europene dedicate pomiculturii, mai ales cele pentru reconversia pomicolă.

”Există în acest moment un interes foarte mare pentru noile plantații, pentru că prin Programul de Dezvoltare Rurală, noi o să reconsiderăm zestrea României în domeniu pomicol, întregind-o cu circa 30.000 hectare de livezi noi, într-o structură diversă de 25 de specii. Un rol deosebit îl va avea dezvoltarea plantațiilor cu arbuști fructiferi: coacaz, afin, agriș, zmeur. De asemenea, căpșunul se va bucura de o atenție deosebită. În acest fel prin contribuția noastră, ne dorim să creștem aportul de producție românească pentru consum de la 30% cât este acum la peste 60%”, a declarat Tănase pentru Agrointeligența, în cadrul conferinței tematice “Pomicultura din perspectiva PNDR 2014-2020”, încheiată ieri la Poiana Brașov.

Tănase dă asigurări actualilor și viitorilor pomicultori că nu vor avea probleme în a găsi materialul săditor pentru investițiile lor. ”În acest moment, toate pepinierele pomicole lucrează la capacitate maximă pentru a putea face față cererii de puieți pentru înființarea de noi plantații”, a precizat specialistul. Despre posibilitățile de finanțarea a afacerii cu fonduri europene, Tănase spune că proiectele care solicită fonduri europene pot primi finanțări de până la 90% din valoarea investiției, însă acest procent va fi atins doar de cei care au o producție integrată.

O altă posibilitate de finanțare a afacerii pomicole este creditarea. Dacă la bănci, regulile au rămas aceleași, instituțiile ne-bancare vin cu oferte de nerefuzat, adaptate fiecărui tip de livadă. Astfel, Agricover acordă credite de capital de lucru garantat cu ipotecă pe pământ/livadă de 2.000 de euro/ha pentru livada clasică, 7.500 de euro/ha pentru exploatația intensivă și 15.000 de euro/ha pentru exploatația superintensivă.

sursa:Agrointeligenta


Alte Noutăți

Publicat: 20.03.2018   
Citeşte mai mult...
Publicat: 21.02.2018   
Citeşte mai mult...
Publicat: 26.01.2018   
Piersicii difera de alti pomi fructiferi in sensul ca radacinile si bobocii au nevoie de o anumita perioada de timp pentru a se odihni in pamant. Cand inmuguresc piersicii raman deschisi in sezonul cald, iar pe timp de iarna raman in stare latenta. O data cu venirea primaverii, mugurii isi continua cresterea. Atentie la piersicii proaspat plantati care au nevoie sa le fie protejate radacinile pe timp de ger. Inainte de plantarea puietilor, puteti folosi ingrasamant de azot, superfosfat, sare potasica sau gunoi de grajd. Citeşte mai mult...
Publicat: 18.01.2018   
Plantația de prune este o investiție capitală pe termen lung, care poate fi exploatată 20-25 de ani. Durata exploatării eficiente depinde de corectitudinea înființării plantației și îngrijirea acesteia în primii 3-4 ani după plantare. Alegerea soiului de prun este determinată de mai mulți factori: cerințele pieței, condițiile climaterice, metoda de cultivare, sistemul de irigare, structura solului, reacție slab acidă sau neutră, apele freatice, etc. Înființarea unui hectar de prune și îngrijirea acestuia până la intrarea în rod (primii 5 ani) necesită cca. 86.9 mii lei pentru 1 ha de livadă. Citeşte mai mult...
Publicat: 15.01.2018   
Citeşte mai mult...
Publicat: 09.01.2018   
Citeşte mai mult...
Publicat: 29.12.2017   
Citeşte mai mult...
Publicat: 15.12.2017   
Citeşte mai mult...
Publicat: 11.12.2017   
Citeşte mai mult...
Publicat: 08.12.2017   
Citeşte mai mult...
Publicat: 06.12.2017   
Citeşte mai mult...
Publicat: 04.12.2017   
Citeşte mai mult...
Publicat: 01.12.2017   
Citeşte mai mult...
Publicat: 29.11.2017   
Citeşte mai mult...
Publicat: 20.11.2017   
Citeşte mai mult...
Publicat: 16.11.2017   
Citeşte mai mult...
Publicat: 07.11.2017   
Citeşte mai mult...
Publicat: 07.10.2017   
Citeşte mai mult...
Publicat: 02.10.2017   
Citeşte mai mult...
Publicat: 27.09.2017   
Citeşte mai mult...

1 - 20 din 377
Ultimele noutăţi

20.03.2018
Culturi de floarea-soarelui, sfaturi, si informatii pentru infiintare, cultivare si ingrijire
21.02.2018
Cât te costă să înființezi o plantație de afin, cultură de nișă care merge bine pe suprafețe mici și aduce profit anual de 20.000 de euro la hectar
26.01.2018
Piersic, cum sa plantezi si sa ingrijesti acest pom fructifer.

 

 

 

 

 

© 2018 Tehnică Agricolă de CALITATE - Ozonteh Moldova
Toate drepturile rezervate
Developed by Andrei Madan
PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 101406   Total ieri: 424   Total azi: 312